Sari la conținut

Fotbal românesc, european și sud-american, spus ca o poveste

joi, 5 noiembrie 2026

Povești

Craiova 1982-83: semifinala cu Benfica, eliminată fără să piardă

Cu Constantin Oțet pe bancă, Craiova a trecut de Fiorentina, Bordeaux și Kaiserslautern și a ieșit în semifinalele Cupei UEFA după 0-0 și 1-1 cu Benfica. Sezonul s-a încheiat cu Cupa României și cu o înscriere europeană ratată.

Sorin Avram · Povești -
Craiova 1982-83: semifinala cu Benfica, eliminată fără să piardă

Miercuri, 20 aprilie 1983, Stadionul Central din Craiova. Universitatea Craiova joacă returul semifinalei Cupei UEFA cu Benfica Lisabona. Prima manșă, pe 6 aprilie, pe Estádio da Luz, în fața a 62.500 de spectatori, se terminase 0-0. Oltenii au nevoie de o victorie, iar orice egal cu goluri îi trimite pe portughezi în finală.

Ilie Balaci a deschis scorul în prima repriză, iar Craiova a intrat la vestiare cu 1-0. Până la pauză și câteva minute după, era calificată în finala unei cupe europene. La opt minute după reluare, Zoran Filipović a egalat. Scor final 1-1. Benfica a mers mai departe datorită golului marcat în deplasare. Craiova a ieșit din competiție fără să piardă niciunul dintre cele două meciuri ale semifinalei.

Oțet, la conducere

Sezonul 1982-83 a început cu o schimbare pe bancă. Ion Oblemenco, antrenorul eventului din 1981 și al sfertului de finală cu Bayern, a plecat. Echipa a fost preluată de Constantin Oțet, care îi fusese secund. Cu el pe bancă, Craiova avea să joace cel mai lung parcurs european din acei ani: zece meciuri în Cupa UEFA.

Jucătorii erau, în mare, aceiași. Silviu Lung în poartă, Nicolae Negrilă, Costică Ștefănescu, Nicolae Tilihoi și Nicolae Ungureanu în apărare, Ilie Balaci, Aurel Țicleanu, Mircea Irimescu și Ion Geolgău la mijloc, Rodion Cămătaru și Sorin Cârțu în atac, cu Zoltan Crișan, Aurel Beldeanu și Costică Donose în lot.

Fiorentina, Shamrock Rovers, Bordeaux

Primul adversar a fost Fiorentina. Pe 15 septembrie 1982, la Craiova, Daniel Bertoni a deschis scorul pentru italieni, dar Nicolae Ungureanu, Sorin Cârțu și Ilie Balaci au întors meciul: 3-1. Pe 29 septembrie, la Florența, Giancarlo Antognoni, unul dintre titularii Italiei care avea să piardă în aprilie la București, a marcat din penalty în minutul 11, iar scorul a rămas 1-0. Craiova s-a calificat cu 3-2 la general.

Turul al doilea, cu irlandezii de la Shamrock Rovers, a fost cel mai liniștit: 2-0 la Dublin, pe 21 octombrie, cu goluri de Mircea Irimescu și Ilie Balaci, și 3-0 la Craiova, pe 3 noiembrie, cu un autogol al lui Alan Campbell și o dublă a lui Sorin Cârțu.

În optimi a urmat Bordeaux, echipa lui Alain Giresse. Pe 24 noiembrie, în Franța, Giresse a transformat un penalty, iar francezii au câștigat cu 1-0. La retur, pe 8 decembrie, Aurel Țicleanu a egalat situația la general înainte de pauză, iar meciul a mers în prelungiri. Ion Geolgău a marcat golul calificării în prima repriză de prelungiri: 2-0 la Craiova, 2-1 la general.

Craiova în echipa care a învins campioana lumii

Valoarea generației se vedea și la echipa națională, condusă acum de Mircea Lucescu. Pe 16 aprilie 1983, pe stadionul „23 August” din București, România a învins Italia, campioana mondială din 1982, cu 1-0, în preliminariile Campionatului European din 1984. Golul a fost marcat de László Bölöni. Craiova a avut cinci titulari: Nicolae Ungureanu, Costică Ștefănescu, căpitanul echipei, Ion Geolgău, Rodion Cămătaru și Ilie Balaci. Sorin Cârțu a intrat pe final. Patru zile mai târziu, mare parte din acești oameni jucau returul cu Benfica.

Kaiserslautern și golul lui Negrilă

În sferturi, Craiova a dat peste 1. FC Kaiserslautern. Pe 2 martie 1983, pe Betzenberg, Andreas Brehme a marcat de două ori, iar între golurile lui a venit și un autogol al lui Mircea Irimescu. La 3-0 pentru germani, totul părea decis. Ion Geolgău a redus diferența imediat după al doilea gol al lui Brehme, iar Zoltan Crișan a adus scorul la 3-2. Cele două goluri din deplasare aveau să conteze enorm.

La retur, pe 16 martie, la Craiova, în fața a 36.200 de spectatori, meciul a stat la 0-0 până aproape de final. În minutul 82, fundașul Nicolae Negrilă a marcat. 1-0 pentru Craiova, 3-3 la general și calificare datorită golurilor din deplasare. Așa a ajuns Craiova în semifinala cu Benfica. Era a doua oară în aceeași ediție când oltenii întorceau o înfrângere din prima manșă, după cea cu Bordeaux.

Benfica, cea care o oprise pe Craiova, a pierdut finala cu Anderlecht: 0-1 la Bruxelles, pe 4 mai, și 1-1 la Lisabona, pe 18 mai 1983. În ambele manșe ale finalei a jucat și Zoran Filipović, omul care eliminase Craiova. Pentru oltenii lui Oțet, drumul european se oprise la un singur gol distanță de o finală.

Neînvinsă acasă, din nou a doua

În campionat, Craiova a fost din nou de neînvins pe teren propriu. Din 17 meciuri jucate acasă a câștigat 15 și a remizat două, 1-1 cu Dinamo și 1-1 cu CS Târgoviște, cu un golaveraj de 52-10. A învins Politehnica Timișoara cu 8-0, Steaua cu 5-2, FC Constanța cu 5-0 și FC Bihor cu 5-3. Pe terenul Stelei a câștigat cu 3-1.

Ca în sezonul anterior, punctele s-au pierdut în deplasare: 5 victorii, 4 egaluri și 8 înfrângeri, între care 0-3 la Politehnica Timișoara, echipa învinsă cu 8-0 în retur, la Craiova. Clasamentul final: Dinamo 49 de puncte (17 victorii, 15 egaluri, doar 2 înfrângeri, 62-25), Universitatea Craiova 46 (20-6-8, 66-29), Sportul Studențesc 44. Craiova a avut cel mai bun atac al campionatului, dar Dinamo a pierdut doar două meciuri în tot sezonul. Ambele meciuri directe s-au terminat 1-1.

La subsol, FCM Brașov, Politehnica Timișoara și FC Constanța au retrogradat.

Golgheterul echipei a fost din nou Sorin Cârțu, cu 19 goluri. A terminat pe locul al doilea în campionat, la egalitate cu Iulius Nemțeanu de la Politehnica Iași, după Petre Grosu de la FC Bihor, cu 20.

Cupa câștigată, Cupa Cupelor pierdută

Sezonul s-a încheiat cu un trofeu. În Cupa României, Craiova a trecut de ASA Târgu Mureș (3-2) și de Auto Timișoara (3-1), apoi de Sportul Studențesc (2-0) în sferturi. În semifinală, cu Dinamo, campioana, s-a terminat 1-1 după prelungiri, iar Craiova a câștigat cu 4-2 la loviturile de departajare.

Finala s-a jucat pe 6 iulie 1983, pe stadionul „23 August” din București, din nou cu Politehnica Timișoara, adversara din finala de doi ani înainte. Rodion Cămătaru a marcat în minutul 16 și în minutul 67. Iosif Rotariu a redus diferența în minutul 87. Scor final 2-1. A fost a patra Cupă a României din istoria clubului și a doua a acestei generații.

Trofeul a venit însă cu o problemă. Termenul de înscriere în Cupa Cupelor Europene 1983-84 expirase la sfârșitul lui iunie, înainte de finala programată pe 6 iulie. Craiova nu a mai putut fi înscrisă în competiția câștigătoarelor de cupe și a jucat în schimb în Cupa UEFA. Fanatik a reconstituit povestea, citându-l pe Andrei Vochin: echipa a aflat de schimbare abia la tragerea la sorți de la Geneva.

Ce a rămas din cele patru sezoane

Între 1979 și 1983, Universitatea Craiova a câștigat două titluri (1980 și 1981), a fost de două ori vicecampioană, a câștigat două Cupe ale României (1981 și 1983) și a jucat un sfert de finală de Cupa Campionilor și o semifinală de Cupa UEFA. A fost aproape de neînvins pe teren propriu în campionat: în aceste patru sezoane a pierdut acasă un singur meci, cel din ultima etapă din mai 1980, cu Steaua.

Istoria acelei echipe este revendicată azi atât de CS Universitatea Craiova, cât și de FC U Craiova 1948, iar disputa pentru palmares a trecut prin mai multe instanțe. Pentru suporteri însă, numele care rămâne este același, Craiova Maxima. Povestea generației continuă cu sezonul 1983-84. Pentru sezonul precedent, vezi sfertul de finală cu Bayern.

Surse: RSSSF (Divizia A 1982-83), RSSSF (golgheteri), RSSSF (cupele europene 1982-83), RSSSF (finalele Cupei României), UEFA (Benfica – Craiova), UEFA (Craiova – Benfica), UEFA (Craiova – Kaiserslautern), UEFA (Craiova – Bordeaux), RomanianSoccer.ro (Cupa României 1982-83), Wikipedia (Cupa UEFA 1982-83), Wikipedia (finala Cupei 1983), Wikipedia (Divizia A 1982-1983), Wikipedia (Constantin Oțet), Fanatik, Sport.ro (disputa palmaresului).

Fotografii în buline: Mircea Lucescu: Давиденко Валерий, Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0.

Citește și