Sevilla, 7 mai 1986: patru penalty-uri, un portar și noaptea în care Europa a aflat de Steaua

E noapte la Sevilla, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán. În tribune sunt zeci de mii de oameni, aproape toți veniți să vadă cum FC Barcelona își ia, în sfârșit, prima Cupă a Campionilor Europeni. Marcos Alonso, mijlocașul catalanilor, așază mingea la punctul cu var. În poartă, un român de 27 de ani se uită la el și se gândește la altceva decât la presiune. „M-am pus în locul lui Marcos”, avea să povestească mai târziu Helmuth Duckadam pentru UEFA. „Portarul ăsta a ales o parte în seara asta, o să meargă tot acolo, așa că o să încerc în cealaltă parte. Gândurile mele au fost aceleași cu ale lui, așa că am plonjat în stânga și am reușit să-l apăr pe al patrulea.”

Al patrulea. În câteva secunde, Steaua București devenea campioana Europei.

Nimeni nu le dădea vreo șansă

Finala din 7 mai 1986 părea scrisă dinainte. Barcelona lui Terry Venables avea vedete precum Bernd Schuster și Steve Archibald, juca în Spania și avea în spate o tribună aproape în întregime catalană. Potrivit Agerpres, dintre cei aproximativ 60.000 de spectatori, peste 59.000 erau suporteri ai Barcelonei. UEFA scria despre Steaua, la 30 de ani de la finală, că pleca „cu șanse infime”.

Jucătorii lui Emerich Jenei nu se simțeau așa. „Oamenii ne spuneau că nu avem nicio șansă, dar nu ne era deloc frică”, își amintea căpitanul Ștefan Iovan, citat de UEFA. Steaua ajunsese în finală pe un drum lung și deloc spectaculos. A trecut de Vejle (1-1 și 4-1), de Honvéd Budapesta (0-1 în deplasare, 4-1 acasă) și de finlandezii de la Kuusysi Lahti (0-0 acasă, 1-0 în deplasare, gol Pițurcă). În semifinale a întors scorul cu Anderlecht: după 0-1 la Bruxelles, a câștigat cu 3-0 la București.

Barcelona trecuse prin emoții și mai mari. Eliminase Sparta Praga și FC Porto doar datorită golurilor din deplasare, apoi Juventus. În semifinale, după 0-3 la Göteborg, întorsese scorul cu 3-0 pe Camp Nou și câștigase la penalty-uri, cu 5-4. Pentru catalani, Sevilla trebuia să fie încununarea.

Echipa care a scris istoria

Jenei a trimis pe teren următorul unsprezece: Duckadam – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu – Majearu, Bălan, Bölöni, Balint – Lăcătuș, Pițurcă. Pe parcurs au intrat Anghel Iordănescu și Marin Radu. Barcelona a început cu Urruti în poartă și cu Schuster, Archibald, Víctor Muñoz și Marcos Alonso în teren. Arbitrul a fost francezul Michel Vautrot.

Steaua a rezistat, iar Barcelona nu a reușit să marcheze. În minutul 85, Venables l-a scos chiar pe Schuster. După 90 de minute era 0-0. După 120 de minute era tot 0-0. A fost prima finală a Cupei Campionilor din istorie încheiată fără niciun gol.

Loviturile de departajare

Steaua a executat prima, și începutul a fost de coșmar. Urruti l-a apărat pe Mihail Majearu. Apoi a venit rândul lui Duckadam: l-a apărat pe Alexanko. Urruti l-a oprit și pe László Bölöni. Duckadam a răspuns din nou, la Pedraza. După patru lovituri, scorul era tot 0-0.

Marius Lăcătuș a deschis seria de goluri: 1-0. Pichi Alonso, intrat pe teren în prelungiri, a ratat și el, apărat de Duckadam. Gavril Balint a marcat: 2-0. Ultima lovitură a Barcelonei a fost a lui Marcos Alonso, iar Duckadam a ghicit și de data asta. Patru penalty-uri executate de Barcelona, patru apărate.

Mai târziu, Duckadam spunea că în acel moment nici nu-și dăduse seama ce se întâmplă: „De fapt, nu realizam atunci că, dacă mai apăr unul, devenim campionii Europei.” Despre atmosferă avea o explicație simplă: „Atmosfera a fost fantastică – împotriva noastră, desigur – dar uneori o atmosferă ostilă te face să te simți și mai puternic.” Mai era și o mică revanșă a fotbalului românesc. „Până atunci, aproape toate echipele românești pierduseră loviturile de departajare în Europa, așa că să câștigi la penalty-uri era ceva unic”, spunea portarul, citat de UEFA.

Prima echipă din Est

Steaua devenea primul club din Europa de Est care câștiga Cupa Campionilor. A rămas singurul club românesc care a reușit asta. „Eram o echipă din Estul Europei, fără bani, și am realizat atât de mult”, spunea Victor Pițurcă la aniversarea de 30 de ani.

Întoarcerea acasă a fost pe măsură. „Când ne-am întors acasă a doua zi, peste 15.000 de oameni ne așteptau la aeroportul Otopeni”, își amintea Duckadam, potrivit Reuters. Pentru mulți români, seara de la Sevilla a rămas o amintire pe care o poartă și azi.

Steaua a continuat. În februarie 1987, la Monaco, a câștigat și Supercupa Europei, 1-0 cu Dinamo Kiev, cu un gol din lovitură liberă al tânărului Gheorghe Hagi. În 1989 a ajuns din nou în finala Cupei Campionilor, pe Camp Nou, dar a pierdut cu AC Milan.

Eroul de la Sevilla

Pentru Helmuth Duckadam, finala a fost începutul unei legende și, în același timp, finalul carierei la cel mai înalt nivel. Născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, în județul Arad, portarul a avut în vara lui 1986 o problemă gravă de circulație la brațul drept. Sursele o descriu diferit: un cheag de sânge sau un anevrism. A urmat o operație, iar Duckadam nu a mai jucat niciodată pentru Steaua. A revenit pe teren abia după aproximativ trei ani, la Vagonul Arad, în liga a doua, și s-a retras în 1991.

Nu a fost uitat. A fost desemnat fotbalistul român al anului 1986, iar „Eroul de la Sevilla” a devenit o poreclă pe care o știa toată țara. După retragere a fost ofițer în Poliția de Frontieră din Arad, iar între 2010 și 2020 a fost președinte de onoare al clubului. Pentru el, cele patru parade nu au fost noroc: „A fost un joc al logicii”, spunea, potrivit Reuters.

Helmuth Duckadam a murit pe 2 decembrie 2024, la 65 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București.

De ce ne mai uităm înapoi

Au trecut 40 de ani de la Sevilla, iar fotbalul s-a schimbat complet. Banii, transferurile și Liga Campionilor de azi fac aproape imposibil ca o echipă din Est să mai ajungă acolo. Poate de aceea povestea acelei nopți rămâne atât de vie: o echipă fără vedete mondiale, un antrenor calm, un stadion întreg împotrivă și un portar care s-a pus, de patru ori la rând, în locul celui care trăgea.

Surse: RSSSF, UEFA (30 de ani de la Sevilla), UEFA (Legendary moments), UEFA (Duckadam), Agerpres, Reuters, Digi24, These Football Times, UEFA (Supercupa 1986), Wikipedia.