Rudolf Kotormány, mijlocașul Ripensiei: patru titluri, nouă selecții și 90 de minute la Trieste, în 1934

Duminică, 11 iunie 1933, stadionul ONEF din București. În tribune sunt 25.000 de oameni, iar România joacă cu Iugoslavia un meci din Cupa Balcanică. Silviu Bindea marchează în minutul 7, Gheorghe Ciolac în minutul 10, Iuliu Bodola în minutele 13 și 35, iar Ștefan Dobay închide socoteala în minutul 42. La pauză e 5-0, și așa rămâne până la final. În mijlocul liniei de trei mijlocași, între Iosif Morawetz și Eugen Lakatos, joacă un timișorean de 22 de ani de la Ripensia: Rudolf Kotormány.

Era a doua lui selecție. Potrivit Pressalert, chiar acest 5-0 a rămas cea mai frumoasă amintire a lui de la echipa națională, iar ziarele din acea zi l-au numit „stăpânul terenului”.

Un copil din Mehala

Rudolf Kotormány s-a născut în 1911, la Timișoara, și a crescut în Mehala, cartier aflat pe atunci la periferia orașului. În fișele naționalei, la RSSSF și pe RomanianSoccer.ro, numele lui e scris fără accent, Kotormany. Pressalert și site-ul clubului Ripensia povestesc același început: fratele lui mai mare, Francisc, se accidentase grav jucând fotbal, iar părinții au vrut să-l țină pe Rudolf departe de minge. Tot fratele l-a dus, la 10 ani, la Fortuna, un club din Timișoara, unde a jucat până pe la 17 ani.

De la Fortuna a trecut la Chinezul, de șase ori campioană a României în anii ’20, iar de acolo la Ripensia. Fișa lui de pe RomanianSoccer.ro și pagina clubului îl trec pe același post: mijlocaș central, „half-centru”, cum se spunea atunci, în sistemul cu doi fundași, trei mijlocași și cinci atacanți. „Mi-a plăcut extraordinar să joc half-centru, deoarece aveam foarte mult câmp de acțiune, pe care-l stăpâneam cu ușurință; de acolo au pornit marile satisfacții”, își amintea el, potrivit site-ului Ripensiei.

„Fachirul” și „Bebi”

Porecla a venit de la un meci la Târgu Mureș. Ambele surse timișorene spun aceeași poveste: doi frați de la echipa gazdă n-au reușit să treacă de tânărul mijlocaș, iar unul dintre ei l-a numit fachir. „Tu nu vezi că acesta are cap de beton și două picioare artificiale. E un adevărat fakir”, i-ar fi strigat fratelui său, potrivit site-ului Ripensiei. Cuvântul a ajuns a doua zi la sediul clubului și n-a mai plecat. Mai târziu, Ștefan Dobay i-a dat și porecla „Bebi”, după numele unui elefant de la un circ.

Fostul lui coleg Balázs Hoksary scria, în cartea „Ripensia – nostalgii fotbalistice”, citată de Pressalert, că la loviturile libere Ripensia nu făcea zid: „Kotormany se plasa singur la 9 metri de locul execuției. Simțea mingea, indiferent de viteză, și punea capul.” Tot el spunea că mijlocașul „era foarte periculos în careul advers, îndeosebi la cornere”. Kotormány însuși vorbea despre pasele lungi spre extreme: „Pentru ca această pasă lungă să fie și precisă, făceam zilnic zeci și zeci de astfel de pase”, potrivit aceluiași articol.

Zece sezoane la Ripensia

În Divizia A, cifrele lui sunt identice pe RomanianSoccer.ro și la National Football Teams: 13 meciuri și un gol în 1932-33, 10 meciuri și un gol în 1933-34, 17 și un gol în 1934-35, 18 în 1935-36, 16 și trei goluri în 1936-37, 15 și două goluri în 1937-38, 13 în 1938-39, 22 și un gol în 1939-40, 22 și două goluri în 1940-41. În total, 146 de meciuri și 11 goluri pentru Ripensia, aceeași cifră pe care o dă și site-ul clubului.

Au fost și patru titluri. Ripensia a câștigat campionatul în 1932-33, după finala cu Universitatea Cluj (5-3 la Timișoara, 0-0 la Cluj), apoi în 1934-35, 1935-36 și 1937-38. Kotormány apare în lotul campioanei în toate cele patru sezoane pe lista de pe RomanianSoccer.ro, iar Pressalert îl numește „cvadruplu campion”. Între primele două titluri, Ripensia a pierdut finala din 1933-34 cu Venus București, sezonul spus din partea câștigătorilor în portretul lui Gheorghe Albu.

Au urmat și două Cupe ale României. În finala din 8 iulie 1934, de la Timișoara, Ripensia a învins Universitatea Cluj cu 3-2, iar RomanianSoccer.ro îl trece pe Kotormány la mijlocul terenului, între Vasile Deheleanu și Eugen Lakatos. Finala a fost rejucată, iar Ripensia a câștigat-o și a doua oară, cu 5-0, poveste spusă în portretul lui William Zombory. În 1936 a venit a doua Cupă: 5-1 în finala de la București cu Unirea Tricolor, tot cu Kotormány în echipă.

Nouă selecții

La națională, bilanțul e același la RSSSF, pe RomanianSoccer.ro și la National Football Teams: nouă meciuri, niciun gol. Debutul a venit pe 16 octombrie 1932, în Austria, într-o victorie cu 1-0 în fața unei selecționate austriece. În 1933 a mai jucat de trei ori: 5-0 cu Iugoslavia, 5-1 cu o selecționată a Ungariei pe ONEF și 2-2 cu Elveția la Berna, în primul meci al preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Italia, meci povestit în portretul lui Albu.

În primăvara lui 1934 a jucat 2-2 la Pardubice, cu o selecționată a Cehoslovaciei, apoi meciul decisiv al calificării: pe 29 aprilie, pe ONEF, România a învins Iugoslavia cu 2-1, cu golurile lui Alexandru Schwartz și Ștefan Dobay. Kotormány a fost mijlocașul central, cu Vasile Deheleanu și Iosif Morawetz alături, după-amiază descrisă în portretul lui Vasile Deheleanu.

Trieste, 27 mai 1934

După calificare, Kotormány a fost în lotul pentru turneul final. România a jucat un singur meci, pe 27 mai 1934, pe stadionul Littorio din Trieste, cu Cehoslovacia. Echipa a fost aceasta: William Zombory – Emerich Vogl, Gheorghe Albu – Vasile Deheleanu, Rudolf Kotormány, Iosif Morawetz – Silviu Bindea, Nicolae Kovács, Grațian Sepi, Iuliu Bodola, Ștefan Dobay.

Dobay a deschis scorul în minutul 10, iar tricolorii au condus la pauză. După reluare, Antonín Puč a egalat în minutul 50, iar Oldřich Nejedlý a dat golul de 2-1 în minutul 67. RSSSF îl trece pe Kotormány cu un meci și 90 de minute la Mondial. Înfrângerea a însemnat eliminarea din primul tur. Același meci e povestit și în portretul lui Emerich Vogl și în portretul lui Nicolae Kovács, iar pe cei care au rămas pe bancă îi găsiți în portretele lui Adalbert Püllöck, Alexandru Cuedan și Lazăr Sfera.

Ultimele două selecții au venit mai târziu. Pe 24 mai 1936, pe ONEF, România a învins Bulgaria cu 4-1, în Cupa Balcanică, cu Kotormány între Vintilă Cossini și Zoltan Szaniszló. Pe 6 septembrie 1938, la Belgrad, a jucat ultimul meci pentru națională, un 1-1 cu Iugoslavia, egalarea fiind adusă de Bindea în minutul 69. În ambele meciuri, în apărare a jucat și colegul lui de club Rudolf Bürger.

Antrenorul de după război

Ripensia a eliminat-o pe AC Milan în primul tur al Cupei Mitropa din 1938, cu 3-0 la București și 1-3 în retur, în anii în care Kotormány era încă mijlocașul ei. Ultimul lui sezon de Divizia A pentru club a fost 1940-41. După război a jucat încă puțin, la CFR Timișoara: patru meciuri în 1946-47, potrivit RomanianSoccer.ro și National Football Teams. Acolo a fost și antrenor, în același timp, dublu rol pe care îl notează atât RomanianSoccer.ro, cât și Pressalert.

A rămas apoi pe bancă. RomanianSoccer.ro îl trece antrenor la Metalul Hunedoara în prima divizie, în primăvara lui 1954, iar Pressalert pomenește și el echipa din Hunedoara printre cele pe care le-a pregătit. Rudolf Kotormány a murit pe 2 august 1983 și a fost înmormântat la Timișoara, în cimitirul de pe Calea Șagului.

Ce rămâne

Din cariera lui au rămas în arhive patru titluri și două Cupe ale României cu Ripensia, 150 de meciuri în prima divizie, nouă selecții și 90 de minute la Trieste, în primul tur al Mondialului din 1934. Cinci dintre titularii acelei după-amiezi, Zombory, Deheleanu, Kotormány, Bindea și Dobay, veneau de la Ripensia, iar seria noastră despre tricolorii de la Mondialele din anii ’30 continuă.

Surse: RomanianSoccer.ro – Rudolf Kotormany; National Football Teams – Rudolf Kotormany; RSSSF – jucătorii României la turneele finale; RSSSF – naționala României 1930–1939, fișele meciurilor; RomanianSoccer.ro – naționala în 1932, 1933, 1934, 1936, 1938; RomanianSoccer.ro – campioanele și loturile lor; RSSSF – campioanele României; RSSSF – finalele Cupei României; RomanianSoccer.ro – Cupa României 1933-34, 1935-36; RSSSF – Cupa Mitropa 1938; Pressalert – „«Fachirul» din Mehala”; Ripensia Timișoara – Rudolf Kotormany.