CCA în 1950: locul 5, cea mai bună apărare și a doua Cupă, 3-1 cu campioana

Duminică, 26 noiembrie 1950, Stadionul Republicii din București. Douăzeci și cinci de mii de spectatori așteaptă finala Cupei României dintre CCA, echipa armatei, și Flamura Roșie Arad, campioana care își câștigase titlul cu o săptămână înainte. Arbitrează Andrei Bölöni, din Brașov. În minutul 44, Alexandru Apolzan transformă un penalty, iar militarii intră la pauză cu 1-0. Nicolae Roman face 2-0 în minutul 72. Andrei Mercea reduce diferența în minutul 89, dar un minut mai târziu Petre Moldoveanu închide scorul: 3-1.

În poarta bucureștenilor stă Ion Voinescu, un portar transferat chiar în noiembrie de la Metalul București, pe când își făcea stagiul militar. „Acea finală a fost primul meu meci la CCA”, avea să-și amintească el, într-o mărturie publicată de A.S. Armata 1947. Pentru club era a doua Cupă la rând. Cu un an înainte, sub numele CSCA, câștigase primul trofeu din istoria sa.

Un nume nou, un calendar nou

Anul 1950 a adus două schimbări. Prima ține de calendar: după ediția 1948-49, ultima jucată toamna și primăvara, campionatul a trecut pe an calendaristic. Divizia A a început în martie și s-a încheiat pe 19 noiembrie, cu 12 echipe și 22 de etape, iar victoria aducea două puncte.

A doua schimbare a fost de nume. La începutul lui 1950, CSCA (Clubul Sportiv Central al Armatei) a devenit CCA, Casa Centrală a Armatei, numele sub care clubul avea să joace până în 1961. Numele s-au schimbat în tot campionatul: Rapidul era Locomotiva București, echipa din Arad juca drept Flamura Roșie, iar la Timișoara existau Știința și Locomotiva.

Antrenorul care a condus echipa în finala Cupei a fost Francisc Ronnay, un om cu un loc aparte în istoria fotbalului românesc. Pe 8 iunie 1922, la Belgrad, în primul meci al naționalei României, el marcase din penalty primul gol al reprezentativei, în victoria cu 2-1 asupra Iugoslaviei.

Locul 5 și cea mai bună apărare

Bilanțul CCA în campionatul din 1950: 8 victorii, 8 egaluri, 6 înfrângeri, golaveraj 37-26, 24 de puncte și locul 5. Cifra care iese în evidență e a doua: cele 26 de goluri primite au fost cele mai puține din tot campionatul, mai puține chiar decât ale campioanei, care a primit 27.

În față, atacul nu a ținut pasul. Cu 37 de goluri marcate, armata a rămas departe de primele două clasate, Flamura Roșie Arad și Locomotiva București, care au înscris câte 43. Cele două au terminat la egalitate, cu 28 de puncte, iar titlul a mers la Arad, datorită golaverajului mai bun. CCA a încheiat la patru puncte de campioană, la egalitate de puncte cu Locomotiva Timișoara, clasată a patra, și cu un punct în urma Științei Timișoara, a treia.

Sub CCA, Partizanul Petroșani și Progresul Oradea au strâns câte 22 de puncte, iar Dinamo, rivala din București, 21. La coada clasamentului, Metalul Reșița și Locomotiva Sibiu au retrogradat.

Derby-urile: 2-2 și 0-1

Campionatul a început chiar cu derby-ul. Pe 18 martie, în prima etapă, CCA a jucat pe terenul lui Dinamo și a scos un egal, 2-2. Revanșa a venit pe 12 august, la reluarea întrecerii după pauza de vară, în prima etapă a returului: Dinamo a câștigat cu 1-0.

Era al patrulea meci oficial dintre cele două echipe, iar armata încă nu învinsese rivala: două înfrângeri și două egaluri după primii doi ani. Povestea acestor meciuri, văzută din tabăra cealaltă, e spusă în anul 1950 al lui Dinamo. Clasamentul a fost însă, ca și în sezonul precedent, de partea militarilor: CCA a terminat cu trei puncte deasupra lui Dinamo.

Oamenii lui 1950

Coloana vertebrală a echipei era apărarea. Alexandru Apolzan, „Piți”, fundașul venit la armată în 1949, a fost omul de bază: a fost titular în toate cele trei meciuri ale naționalei din acel an, cu Polonia, Cehoslovacia și Albania. Avea să rămână la club până în 1962. „Nu am mai văzut niciodată vreun fundaș care să aibă calitățile lui Apolzan”, a spus despre el Ion Voinescu, potrivit Adevărul.

Tot în 1950 au jucat la națională și atacantul Petre Moldoveanu și mijlocașul Gavril Serfözö. Moldoveanu era unul dintre oamenii decisivi ai clubului: el deschisese scorul și în finala Cupei din 1949, iar în 1950 a marcat ultimul gol al finalei.

Lotul i-a mai avut pe Ștefan Balint, Francisc Zavoda, Anton Fernbach-Ferenczi, eroul finalei din 1949, Adalbert Androvits, Ștefan Onisie și Nicolae Roman. În poartă, înainte de venirea lui Voinescu, a apărat Traian Ionescu.

Echipa din finala de pe 26 noiembrie a fost: Ion Voinescu – Vasile Zavoda, Alexandru Apolzan, Ștefan Rodeanu – Ștefan Balint, Tiberiu Bone – Francisc Zavoda, Nicolae Roman, Nicolae Drăgan, Gavril Serfözö, Petre Moldoveanu. Un an mai târziu, aproape aceiași oameni aveau să formeze echipa campioană.

Cupa: cinci meciuri, cinci victorii

Cupa României s-a jucat în paralel cu returul campionatului, iar drumul CCA a început departe de București. Pe 2 iulie, în șaisprezecimi, militarii au câștigat cu 3-0 la Constanța, cu PCA, după 2-0 la pauză. Pe 17 august, în optimi, au învins CSU Iași cu 4-2, în deplasare, după ce conduseseră cu 3-0 la pauză.

Sfertul de finală, jucat pe 11 octombrie la București, a fost singurul meci din Cupă în care CCA a fost condusă. Adversara era Dinamo Brașov, echipa care eliminase în optimi Locomotiva București, vicecampioana, și care avea să promoveze la sfârșitul anului în Divizia A. Oaspeții au condus cu 1-0 la pauză, dar CCA a întors scorul și a câștigat cu 4-2.

În semifinală, pe 1 noiembrie, la Sibiu, CCA a dat peste Locomotiva, ultima clasată în campionat, și a câștigat cu 2-0. Cealaltă semifinală a adus-o în finală pe Flamura Roșie Arad, care trecuse cu 3-2 de Progresul Oradea. Arădenii veneau să încerce eventul, dar au plecat de la București doar cu titlul. Cu cinci victorii din cinci meciuri și cu 16 goluri marcate, CCA și-a păstrat trofeul.

Cupele europene: încă nu existau

În 1950 nu exista nicio competiție europeană oficială pentru cluburi: UEFA avea să se înființeze în 1954, iar prima ediție a Cupei Campionilor Europeni s-a jucat în 1955-56.

Spre primul titlu

Primul titlu a venit chiar în anul următor. În campionatul din 1951, CCA a terminat cu 32 de puncte, la egalitate cu Dinamo, și a fost declarată campioană la golaveraj. A câștigat apoi și Cupa, după o finală cu Flacăra Mediaș decisă în prelungiri, primul event din istoria clubului. Printre titularii acelui an se regăseau Voinescu, Vasile Zavoda, Apolzan, Rodeanu, Balint, Bone, Roman, Drăgan, Francisc Zavoda și Moldoveanu, adică aproape întreaga echipă din finala de pe 26 noiembrie 1950.

Privit de departe, anul 1950 pare unul de tranziție: un loc 5 și niciun derby câștigat. Privit din istoria clubului, e anul în care a apărut numele CCA, în care Voinescu a debutat în poarta armatei și în care s-a așezat echipa care avea să domine începutul anilor ’50. Rădăcinile ei sunt în primul an al clubului, ca ASA.

Surse: labtof.ro – Divizia A 1950, labtof.ro – CCA București, sezonul 1950, labtof.ro – Cupa României 1950, RSSSF – Romania, campionate, RSSSF – Cupa României, RSSSF – naționala 1950-1959, RSSSF – naționala 1922-1929, RomanianSoccer.ro – clasament 1950, RomanianSoccer.ro – Cupa României 1950, RomanianSoccer.ro – Dinamo București în 1950, fcsteaua.ro – Biata Cupa. Biata Steaua. (1947-1955), Asociația Steliștilor 1947 – istoria clubului, A.S. Armata 1947 – Ion Voinescu, Adevărul – Apolzan, precursorul lui Beckenbauer, Adevărul – Naționala României, cronica unui centenar, ProSport – Steaua, în 63 de ani de existență, Sport.ro – Ronnay, National Football Teams – CCA 1950, National Football Teams – Alexandru Apolzan, StatsCrew – CCA 1950, Wikipedia – sezonul 1950, Wikipedia – finala Cupei 1950.