Maradona la Napoli: șapte ani în care un oraș fără niciun titlu a devenit campion

Pe 5 iulie 1984, stadionul San Paolo din Napoli e plin, deși nu se joacă niciun meci. Zeci de mii de oameni au venit să vadă un singur om. Un argentinian de 23 de ani iese pe gazon, spune câteva cuvinte într-o italiană pe care încă nu o stăpânește și începe cu un salut simplu: „Buonasera napoletani”. Apoi ia o minge și face câteva jonglerii în centrul terenului. Atât. Potrivit Il Post, prezentarea în sine nu a avut nimic special. Ce nu se putea repeta era atmosfera. Diego Armando Maradona tocmai ajunsese în orașul care avea să-l transforme într-un sfânt laic.

De la Barcelona, într-un oraș care nu câștigase nimic

Maradona venea din doi ani dificili la FC Barcelona. Clubul catalan plătise pentru el, în 1982, o sumă-record mondial către Boca Juniors, dar perioada spaniolă fusese marcată de probleme medicale și de o accidentare gravă. În vara lui 1984, Napoli, condus de președintele Corrado Ferlaino, a reușit transferul. Sursele dau cifre diferite pentru suma plătită, în lire italiene sau în lire sterline, dar sunt de acord asupra esențialului: a fost, din nou, cel mai scump transfer din lume la acea vreme.

Pentru Napoli, mutarea era aproape de neimaginat. Clubul nu câștigase niciodată campionatul Italiei. Fotbalul italian al anilor ’80 era dominat de echipele din nord, de Juventus, de Inter și de Milan, iar sudul era privit adesea de sus. Era și epoca în care Serie A aduna marile vedete ale lumii: Michel Platini, Karl-Heinz Rummenigge, mai târziu Marco van Basten. Un oraș sărac, cu o echipă fără titluri, adusese în mijlocul lor cel mai bun fotbalist al planetei. Avea să rămână acolo șapte ani.

Un început greu

Primul meci oficial în Serie A a venit pe 16 septembrie 1984, în prima etapă, la Verona. Napoli a pierdut cu 3-1. După meci, Maradona i-a lăudat pe adversari: „O echipă bună, fără îndoială. Oamenii lui Bagnoli marchează foarte bine”, a spus el, potrivit Hellas1903. Recunoștea că îi fusese foarte greu să atingă mingea. Ironia a făcut ca tocmai Hellas Verona să câștige titlul în acel sezon, unul dintre cele mai surprinzătoare din istoria campionatului italian. Napoli a terminat la mijlocul clasamentului.

În sezonul următor, 1985/1986, lucrurile au început să se schimbe. Echipa a urcat pe locul trei, iar clubul a început să construiască în jurul lui o echipă capabilă să lupte pentru titlu. Apoi a venit vara lui 1986 și Campionatul Mondial din Mexic, unde, în calitate de căpitan, a dus Argentina pe cel mai înalt loc. S-a întors la Napoli campion mondial.

10 mai 1987: primul Scudetto

Sub conducerea antrenorului Ottavio Bianchi, Napoli a făcut în sezonul 1986/1987 ceva ce nu reușise niciodată. Pe 10 mai 1987, în penultima etapă, echipa a avut nevoie de un singur punct acasă cu Fiorentina. Meciul s-a terminat 1-1: Andrea Carnevale a marcat pentru Napoli, iar pentru oaspeți a înscris un tânăr pe nume Roberto Baggio. Maradona nu a marcat în acea zi, dar nu mai conta. Napoli era, pentru prima dată în istorie, campioana Italiei.

Orașul a explodat de bucurie, iar petrecerea a cuprins fiecare cartier. Pentru napolitani nu era doar un titlu sportiv, ci o revanșă a sudului în fața nordului bogat.

Sezonul nu se terminase. În finala Cupei Italiei, disputată în două manșe, Napoli a întâlnit Atalanta. Pe San Paolo a câștigat cu 3-0, prin golurile lui Alessandro Renica, Giuseppe Muro și Salvatore Bagni, iar la Bergamo s-a impus cu 1-0, prin Bruno Giordano. Napoli realiza astfel eventul, campionat și cupă în același sezon.

Golgheter, dar fără titlu

Sezonul 1987/1988 a adus prima participare a clubului în Cupa Campionilor Europeni. Tragerea la sorți a fost însă crudă: Real Madrid, încă din primul tur. Spaniolii au câștigat cu 2-0 acasă, s-a terminat 1-1 la Napoli, iar aventura s-a încheiat repede.

În campionat, Napoli a condus mult timp, dar a fost depășit în final de Milanul lui Arrigo Sacchi și a terminat pe locul doi. Maradona a fost totuși golgheterul Serie A, cu 15 goluri. Lângă el jucau acum brazilianul Careca și Bruno Giordano, un atac de care se temea toată Italia.

Cupa UEFA, 1989

Dacă în campionat Napoli a terminat din nou pe locul doi în 1988/1989, de data aceasta după Inter, Europa i-a oferit răsplata. Drumul a trecut prin PAOK Salonic, Lokomotive Leipzig și Bordeaux, apoi printr-un sfert de finală cu Juventus: după 0-2 la Torino, Napoli a câștigat returul cu 3-0, după prelungiri. În semifinale a eliminat Bayern München, cu 2-0 acasă și 2-2 în deplasare. Echipa a ajuns în finala Cupei UEFA, unde a întâlnit VfB Stuttgart, cu Jürgen Klinsmann în atac.

Prima manșă s-a jucat pe 3 mai 1989, pe San Paolo. Germanii au deschis scorul prin Maurizio Gaudino, în minutul 17. Maradona a egalat în minutul 68, iar Careca a adus victoria cu 2-1 în minutul 87. Returul, pe 17 mai, pe Neckarstadion, a fost un meci nebun. Alemão, Ciro Ferrara și Careca au dus Napoli la 3-1, Klinsmann marcase între timp pentru gazde, iar în final Stuttgart a redus diferența printr-un autogol al lui Fernando De Napoli și un gol al lui Olaf Schmäler, în minutul 89. Scorul de 3-3 a fost suficient. Cu 5-4 la general, Napoli câștiga Cupa UEFA, iar Maradona, căpitanul echipei, ridica trofeul.

Al doilea titlu

În sezonul 1989/1990, pe banca tehnică a venit Albertino Bigon. Lupta pentru titlu a fost din nou cu Milanul lui Sacchi și s-a decis abia în ultimele etape. Pe 29 aprilie, Napoli a primit vizita lui Lazio pe San Paolo. Marco Baroni a marcat în minutul 7, scorul a rămas 1-0, iar Napoli era din nou campioană.

În septembrie 1990, echipa a adăugat în palmares și Supercupa Italiei, după un 5-1 categoric cu Juventus, pe San Paolo. Era ultimul trofeu al epocii Maradona. Lista completă arată impresionant pentru un club care până în 1984 nu fusese niciodată campion: două titluri, o Cupă a Italiei, o Supercupă a Italiei și o Cupă UEFA.

San Paolo și România

Între cele două sezoane, Napoli a găzduit meciuri ale Campionatului Mondial din 1990. Pe 18 iunie 1990, Argentina lui Maradona a jucat pe San Paolo, adică acasă pentru căpitanul ei, ultimul meci din grupă împotriva României. Pedro Monzón a deschis scorul pentru argentinieni, iar Gavril Balint, unul dintre eroii de la Sevilla 1986, a egalat. Scorul de 1-1 a dus ambele echipe în optimi.

Două săptămâni mai târziu, pe 3 iulie, tot la Napoli, Argentina a eliminat Italia în semifinale, după 1-1 și loviturile de departajare. Pentru mulți napolitani a fost o seară cu sentimente amestecate: de o parte echipa națională, de cealaltă omul care le dăduse două titluri.

Sfârșitul

Povestea s-a încheiat brusc. După meciul Napoli – Bari din 17 martie 1991, câștigat cu 1-0, Maradona a fost depistat pozitiv la cocaină la controlul antidoping. A primit o suspendare de 15 luni, valabilă până la sfârșitul lui iunie 1992. Nu a mai revenit la Napoli: după ce suspendarea a expirat, în 1992, s-a transferat la FC Sevilla.

Cifrele rămase în urmă sunt uriașe: 259 de meciuri și 115 goluri pentru Napoli, potrivit federației italiene. Recordul de goluri al clubului a rezistat mai bine de un sfert de secol, până când Marek Hamšík l-a egalat și apoi l-a depășit, în 2017.

Stadionul care îi poartă numele

Diego Armando Maradona a murit pe 25 noiembrie 2020, la 60 de ani. Pe 4 decembrie 2020, primăria orașului a aprobat ca stadionul San Paolo să se numească de atunci Stadio Diego Armando Maradona. Tricoul cu numărul 10 fusese retras de club cu ani în urmă, în semn de respect pentru el.

De când stadionul îi poartă numele, Napoli a mai câștigat două titluri. În 2023, a venit al treilea Scudetto din istorie, primul fără Maradona. Pe 23 mai 2025, echipa lui Antonio Conte a învins Cagliari cu 2-0, chiar pe Stadio Diego Armando Maradona, și a cucerit al patrulea. Pentru o generație întreagă de napolitani, toate aceste titluri se măsoară însă după primul, cel din mai 1987, când un argentinian scund le-a arătat că și orașul lor poate fi campion.

Surse: Il Post, Sky Sport Italia, FIGC, Hellas1903, Mediotiempo, Football Italia, ESPN Deportes, RSSSF (Cupa Italiei 1987), RSSSF (Cupa UEFA 1989), Wikipedia (Cupa UEFA 1988/89), UEFA, TMW (Napoli – Juventus 1989), RSSSF (Cupa Campionilor 1987/88), Sky Sport (scudetto 1990), TMW, Corriere dello Sport, RSSSF (Mondialul 1990), Historical Football Kits, AP prin Deseret News, Calcio e Finanza, Associated Press, Il Post (scudetto 2025), Wikipedia.