Pasadena, 3 iulie 1994: România – Argentina 3-2, ziua în care Generația de Aur a eliminat o favorită

Este minutul 11 pe Rose Bowl, la Pasadena, și soarele Californiei apasă peste tot stadionul. România are o lovitură liberă pe partea stângă, aproape de linia de margine, dintr-un loc de unde de obicei se centrează. Ilie Dumitrescu se uită spre careu, apoi lovește mingea cu efect. Luis Islas, portarul Argentinei, așteaptă centrarea și face un pas greșit. Mingea trece de el și intră în colțul îndepărtat. 1-0 pentru România, într-o optime de finală de Cupă Mondială, cu Argentina.

Era 3 iulie 1994. În următoarea oră și ceva, tricolorii aveau să joace poate cel mai frumos meci din istoria naționalei.

Drumul spre Pasadena

Povestea începe cu opt luni mai devreme, la Cardiff. Pe 17 noiembrie 1993, România avea nevoie de o victorie în Țara Galilor ca să meargă la Mondial. Gheorghe Hagi a marcat, iar meciul s-a terminat 2-1. Echipa lui Anghel Iordănescu își lua biletul pentru Statele Unite.

La turneul final, România a nimerit în grupa A, cu Columbia, Elveția și țara gazdă. Primul meci, pe 18 iunie, chiar pe Rose Bowl, a fost o surpriză pentru toată lumea: 3-1 cu Columbia. Florin Răducioiu a marcat de două ori, iar între golurile lui, Hagi a înscris de la peste 30 de metri unul dintre cele mai frumoase goluri ale turneului, un gol pe care suporterii români îl pot descrie și azi cu ochii închiși.

Patru zile mai târziu a venit dușul rece. La Pontiac, Elveția a câștigat cu 4-1. Hagi egalase la 1-1, dar elvețienii au marcat de trei ori în repriza a doua. Pe 26 iunie, din nou la Pasadena, România a învins Statele Unite cu 1-0, prin golul fundașului Dan Petrescu, și a terminat pe primul loc în grupă, cu șase puncte.

Era o echipă cu un nucleu pe care azi îl știe pe de rost orice suporter român: Florin Prunea în poartă, Dan Petrescu, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici, Gheorghe Mihali și Tibor Selymes în apărare, Gheorghe Popescu, Ioan Lupescu și Dorinel Munteanu la mijloc, Hagi cu banderola de căpitan, Dumitrescu și Răducioiu în față.

Argentina, fără Maradona

Adversarul din optimi a fost Argentina lui Alfio Basile. Pe hârtie, era meciul dintre Diego Maradona și omul pe care unii îl numeau „Maradona din Carpați”. Numai că Maradona nu mai era la turneu. După primele două meciuri din grupă, testul lui antidoping a ieșit pozitiv, iar starul argentinian a fost exclus de la Cupa Mondială. Argentina nu l-a avut nici pe Claudio Caniggia, așa că pierduse, în câteva zile, două dintre vedetele atacului.

Începutul fusese perfect: 4-0 cu Grecia și 2-1 cu Nigeria, ambele la Boston. Fără Maradona, sud-americanii au pierdut însă ultimul meci din grupă, 0-2 cu Bulgaria, la Dallas, și au trecut mai departe abia de pe locul trei. Cu toate acestea, Argentina rămânea favorită. Avea în teren jucători ca Fernando Redondo, Diego Simeone, tânărul Ariel Ortega și un cuplu de atacanți din Serie A, Gabriel Batistuta și Abel Balbo. Maradona a urmărit meciul din tribuna presei, de data asta în rol de comentator pentru televiziunea argentiniană.

Cele două echipe se mai întâlniseră la un Mondial cu patru ani în urmă, la Napoli, pe stadionul lui Maradona. Atunci se terminase 1-1: Pedro Monzón marcase pentru Argentina, Gavril Balint egalase pentru România, iar egalul îi trimisese pe amândouă mai departe din grupă. Hagi jucase și atunci. Gavril Balint, care la Pasadena stătea pe bancă în rol de antrenor secund al lui Iordănescu, povestea în 2011, pentru buletinul LPF, că meciul din 1994 a fost „prima și singura dată” când România a bătut Argentina.

Mutarea lui Iordănescu

Nici Iordănescu nu avea lotul întreg. Răducioiu, omul cu două goluri în meciul cu Columbia, primise cartonașe galbene și cu Columbia, și cu Statele Unite, așa că era suspendat. Selecționerul, care fusese el însuși pe teren la Sevilla, în noaptea în care Steaua a câștigat Cupa Campionilor, a ales o soluție curajoasă: l-a urcat în vârful atacului pe Ilie Dumitrescu, un jucător obișnuit să vină din spate, de la mijloc.

The Guardian avea să scrie, peste ani, că a fost un exemplu timpuriu de „fals nouar”. În analiza aceluiași ziar, România a jucat aproape fără atacant fix, cu mulți oameni la mijloc, gata să țâșnească pe contraatac imediat ce recupera mingea, în timp ce Argentina a stat compact, într-un 4-4-2 clasic.

Optsprezece minute nebune

După golul din lovitura liberă a lui Dumitrescu, Argentina a răspuns repede. În minutul 16, arbitrul italian Pierluigi Pairetto a dat penalty, iar Batistuta a transformat: 1-1.

Bucuria argentinienilor a ținut două minute. În minutul 18, Dumitrescu a pornit pe centru, i-a dat mingea lui Hagi, pe dreapta, și și-a continuat cursa. Hagi i-a returnat-o exact unde trebuia, iar Dumitrescu a trimis-o pe lângă Islas. 2-1. Un contraatac de manual.

Trei goluri în primele 18 minute, într-o optime de Mondial, cu o favorită la titlu. Restul primei reprize a fost un du-te-vino. Argentina a atacat cu tot ce avea, iar România a amenințat la fiecare minge recuperată. Căldura era sufocantă, dar ritmul nu a scăzut deloc.

Golul lui Hagi, cu dreptul

În minutul 58 a venit golul care a decis, practic, meciul. România a ieșit din nou pe contraatac, iar Dumitrescu, din nou în centrul acțiunii, i-a pasat lui Hagi. Căpitanul a șutat cu dreptul, piciorul lui mai slab, și a trimis mingea pe lângă Islas: 3-1. Balint își amintea mai târziu tocmai acest detaliu: golul lui Hagi „marcat cu dreptul”.

Argentina nu a renunțat. Basile l-a introdus pe atacantul Ramón Medina Bello în locul fundașului Roberto Sensini, iar presiunea a crescut. În minutul 75, Prunea nu a reținut un șut de la distanță, iar Balbo a trimis mingea în poartă: 3-2.

Ultimul sfert de oră a fost lung. Argentina a aruncat totul în atac, dar nu a mai marcat. A fost și un meci aspru: în total, Pairetto a arătat șapte cartonașe galbene, patru argentinienilor Ruggeri, Redondo, Chamot și Cáceres și trei românilor Popescu, Selymes și Dumitrescu. Spre final, Iordănescu i-a scos pe rând pe Hagi și pe Dumitrescu, înlocuiți de Constantin Gâlcă și Corneliu Papură. În fața a 90.469 de spectatori, România câștiga cu 3-2 și ajungea, pentru prima dată în istorie, în sferturile de finală ale unei Cupe Mondiale.

„Cel mai mare moment”

După meci, Anghel Iordănescu a pus victoria într-un context care spune totul despre ce însemna pentru o țară ieșită de doar câțiva ani din comunism. „Este cel mai mare eveniment sărbătorit de poporul nostru de la Revoluție. Este și cel mai mare moment din istoria fotbalului nostru”, a spus selecționerul, potrivit The Guardian.

Hagi a vorbit despre echipă, nu despre el. „Am arătat că nu suntem un grup de individualități, jucăm cu toții ca o echipă, iar despre asta e fotbalul. Dumitrescu a fost vedeta azi, dar mâine poate fi altcineva”, a declarat căpitanul, citat de FIFA.

Pentru Dumitrescu, cele două goluri și pasa decisivă de la golul lui Hagi au schimbat cariera. Turneul din America i-a adus transferul de la Steaua la Tottenham, în Anglia.

Stanford, o săptămână mai târziu

Sfertul de finală s-a jucat pe 10 iulie, pe Stanford Stadium, cu Suedia. A fost un alt meci de neuitat, de data asta cu un final dureros. Tomas Brolin a deschis scorul pentru suedezi spre finalul timpului regulamentar, iar Răducioiu, revenit după suspendare, a egalat în ultimele minute. În prelungiri, același Răducioiu a dus România în avantaj, dar Kennet Andersson a egalat cu cinci minute înainte de final: 2-2.

La loviturile de departajare, Răducioiu, Hagi, Lupescu și Dumitrescu au marcat. Dan Petrescu și Miodrag Belodedici au ratat. Suedia a câștigat cu 5-4 și a mers în semifinale. Finala turneului, Brazilia – Italia, s-a jucat pe 17 iulie tot pe Rose Bowl, stadionul pe care tricolorii câștigaseră de trei ori în acea vară.

De ce n-a murit niciodată

Au trecut 32 de ani, iar sfertul de finală din 1994 a rămas cea mai bună clasare a României la un turneu final. În 2018, The Guardian se întreba, cu argumente, dacă România – Argentina 3-2 nu e cel mai bun meci jucat vreodată la o Cupă Mondială: viteză, tehnică, două echipe în formă maximă și un rezultat incert până la ultimul fluier.

Pentru mulți români, meciul de la Pasadena a rămas cea mai frumoasă amintire de la naționala de fotbal. Și povestea continuă într-un fel neașteptat: din aprilie 2026, căpitanul de pe Rose Bowl, Gheorghe Hagi, este selecționerul naționalei, cu un contract al cărui prim obiectiv este calificarea la Euro 2028. La prezentare, Hagi spunea, potrivit Antena 3 CNN, că generația lui „a atacat foarte mult” și că de aceea a câștigat. Acum încearcă să construiască din nou o echipă care să joace așa, iar în noiembrie îl așteaptă ultimele două meciuri din grupa de Liga Națiunilor, cu Polonia și Bosnia și Herțegovina.

Surse: RSSSF (Cupa Mondială 1994), RSSSF (optimi, fișele meciurilor), RSSSF (grupa A), RSSSF (sferturi), FIFA (When Dumitrescu downed Argentina), The Guardian, Albicelestes, Agerpres (Cupa Mondială din 1994, pe scurt), LPF (Împotriva lui Maradona), RSSSF (meciurile lui Hagi la națională), Agerpres (Hagi, selecționer), Antena 3 CNN, Flashscore, Spotmedia, Wikipedia.