CCA în 1953: al treilea titlu la rând și finala de Cupă pierdută în prelungiri cu Flamura Roșie

Duminică, 29 noiembrie 1953, stadionul „23 August” din București. Aproximativ 50.000 de oameni au venit la finala Cupei României dintre CCA, campioana proaspăt încoronată, și Flamura Roșie Arad, echipa care terminase campionatul pe locul 3. Arbitrul Mihai Popa, ajutat de Solomon Segal și Dumitru Dimulescu, toți trei din București, fluieră începutul unui meci care nu se va decide în 90 de minute.

Pauza găsește tabela la 0-0, iar finalul timpului regulamentar la fel. În prelungiri, în minutul 110, Gheorghe Váczi marchează pentru arădeni. Scorul rămâne 1-0, iar clubul armatei, care câștigase Cupa în 1949, 1950, 1951 și 1952, pierde pentru prima dată o finală. Era a cincea lui finală la rând. În aceeași toamnă, militarii câștigaseră al treilea titlu consecutiv de campioni.

Un campionat cu o echipă dispărută pe drum

Ca și ediția precedentă, campionatul din 1953 s-a jucat pe parcursul unui singur an calendaristic, cu 12 echipe și două puncte pentru o victorie. CCA, numele sub care juca atunci clubul care avea să devină Steaua, apăra titlul câștigat în 1952 cu o singură înfrângere, poveste spusă în anul 1952 al clubului.

Unul dintre adversari nu a mai ajuns la finalul sezonului. Casa Armatei din Câmpulung Moldovenesc, echipa militară care terminase pe locul 3 în 1952, a fost desființată în vara lui 1953. Meciurile ei din tur au rămas în clasament, iar celelalte unsprezece echipe au jucat fiecare câte 21 de meciuri. Pentru CCA, echipa din Bucovina nu era doar o cifră în tabel: în etapa a doua, Câmpulung o învinsese pe campioană.

Pe bancă: Popescu, apoi Ronnay

Sezonul a început cu Gheorghe Popescu, Popescu I în presa vremii, omul care adusese clubului titlurile și Cupele din 1951 și 1952. Nu l-a terminat însă pe bancă. În a doua parte a anului, echipa a fost preluată de Francisc Ronnay, un tehnician care mai antrenase clubul armatei în anii de început.

Cele două derby-uri pierdute

Dacă în 1952 Dinamo reușise o singură victorie cu militarii în campionat, în 1953 i-a învins de două ori. Primul derby s-a jucat miercuri, 22 aprilie, în etapa a 6-a, pe terenul dinamoviștilor. CCA a marcat o dată, dar Dinamo a câștigat cu 2-1, cu golurile lui Nicolae Voinescu, în minutul 77, și Florian Ambru, în minutul 85.

Al doilea a venit marți, 6 octombrie, în etapa a 17-a, cu CCA gazdă. Titus Ozon a deschis scorul din penalty în minutul 19, iar Alexandru Florea a marcat în minutele 23 și 43. Militarii au marcat o singură dată, iar scorul a rămas 1-3. Cu cinci etape înainte de sfârșit, Dinamo trecea pe primul loc, cu un punct în fața campioanei. Cum s-a văzut acea toamnă din cealaltă tabără se poate citi în anul 1953 al lui Dinamo.

Ultimele cinci etape

Înfrângerea cu Dinamo a fost ultima a militarilor în campionat. În cele cinci etape rămase, CCA a strâns șapte puncte, cu două victorii și trei egaluri, fără să mai piardă. Dinamo a luat, în același interval, doar trei puncte din zece. Diferența de un punct în favoarea dinamoviștilor s-a transformat într-una de trei puncte în favoarea campioanei.

Clasamentul final: CCA 28 de puncte, cu 11 victorii, 6 egaluri și 4 înfrângeri, golaveraj 27-14. Dinamo a terminat pe locul 2, cu 25 de puncte și golaverajul 37-29, iar Flamura Roșie Arad pe locul 3, cu 24. Pe ultimul loc dintre echipele care au jucat tot campionatul s-a aflat Progresul Oradea, cu 15 puncte.

Cifrele spun ceva despre felul în care a fost câștigat titlul. Dinamo a marcat cu zece goluri mai mult decât CCA, iar Dinamo Orașul Stalin, Flamura Roșie și Locomotiva Târgu Mureș au marcat și ele mai mult decât campioana. Militarii au primit însă doar 14 goluri în 21 de meciuri, cele mai puține dintre echipele care au jucat tot sezonul. Ca în 1951 și 1952, titlul a venit din apărare.

Patru victorii până în finală

Drumul în Cupa României a început în plin retur de campionat. Miercuri, 16 septembrie, în șaisprezecimi, CCA a câștigat cu 2-0 la Iași, cu Locomotiva, după o primă repriză fără goluri. Pe 30 septembrie, în optimi, a trecut cu 4-1 de Spartac București, după ce la pauză conducea cu 2-0.

În sferturi, pe 21 octombrie, militarii au jucat la Ploiești, cu Flacăra, adversara pe care o învinseseră în finala din 1952. Au condus cu 1-0 la pauză și s-au impus cu 2-1. Semifinala, jucată duminică, 15 noiembrie, la București, a adus un nou duel cu Locomotiva București, adică Rapidul. Golul care a decis meciul a venit în prima repriză, iar CCA a câștigat cu 1-0.

Flamura Roșie a avut un drum mai lung prin provincie. A trecut de Spartac Arad cu 3-0, de Locomotiva Timișoara cu 3-1, la Timișoara, și de Știința Timișoara cu 4-1, tot în deplasare. În semifinală, pe 22 noiembrie, la Cluj, a remizat 2-2 cu Știința și a mers mai departe.

Finala de la 23 August

CCA a intrat în finală cu Constantin Toma în poartă, cu Vasile Zavoda, Alexandru Apolzan și Traian Ivănescu în apărare, cu Ștefan Onisie și Tiberiu Bone la mijloc și cu Francisc Zavoda, Nicolae Tătaru, Ion Alecsandrescu, Iosif Petschovschi și Alexandru Karikas în atac. Pe parcurs a intrat și Victor Moldovan, cel care deschisese scorul în finala din 1952.

Față de echipa care câștigase Cupa cu un an înainte, schimbările erau vizibile. Ivănescu, intrat atunci ca rezervă, era acum titular. Onisie, Tătaru, Alecsandrescu și Karikas nu jucaseră în finala cu Flacăra. Rămăseseră în echipă portarul Toma, Vasile și Francisc Zavoda, Apolzan, Bone și Petschovschi.

Pentru Petschovschi, meciul avea o încărcătură aparte. Venise la CCA în 1952 chiar de la Flamura Roșie Arad, iar acum juca o finală împotriva clubului de unde plecase. Arădenii l-au avut în poartă pe Francisc Kiss, iar în teren pe Gavril Szücs, Zoltan Farmati, Mihai Carpineț, Gavril Serfözö, Nicolae Popa, Gheorghe Váczi, Adalbert Kovács, Andrei Mercea și Nicolae Dumitrescu. Pe parcurs au mai intrat M. Popovici și Gheorghe Lupeș.

Golul lui Váczi din minutul 110 i-a adus clubului din Arad a doua Cupă a României, după cea câștigată în 1948 sub numele ITA. Cele două echipe se mai întâlniseră într-o finală în 1950, când militarii câștigaseră cu 3-1. De data asta, trofeul a plecat spre vest.

Cupele europene: încă nu existau

Ca și în anii precedenți, titlul nu ducea nicăieri dincolo de granițe: Cupa Campionilor Europeni avea să apară abia în sezonul 1955-56.

Spre 1954

Finala pierdută a fost și un semn pentru anul următor. În 1954, campionatul a revenit la 14 echipe, iar Flamura Roșie Arad, adversara din finala de Cupă, a câștigat titlul cu 35 de puncte, cu unul mai mult decât CCA. Seria de trei campionate la rând a militarilor, începută în 1951, se oprea la un punct distanță. Pentru drumul de până aici, anul 1951, primul titlu al clubului.

Surse: labtof.ro – CCA București, sezonul 1953, labtof.ro – Divizia A 1953, labtof.ro – Cupa României 1953, RomanianSoccer.ro – clasament 1953, RomanianSoccer.ro – Cupa României 1953, RomanianSoccer.ro – Dinamo București în 1953, RSSSF – Romania, campionate, RSSSF – finalele Cupei României, fcsteaua.ro – Biata Cupa. Biata Steaua. (1947-1955), Tikitaka.ro – Gheorghe Popescu I, AS47 – Istoria clubului Steaua București, Tribuna Dinamo – Dinamo – CCA 2-1, Tribuna Dinamo – CCA – Dinamo 1-3, Wikipedia – sezonul 1953, Wikipedia – finala Cupei 1953.