Gheorghe Albu, fundașul Venusului: 42 de selecții, patru titluri și Trieste, 1934

Duminică, 29 octombrie 1933, stadionul Wankdorf din Berna. România joacă primul ei meci din preliminariile Campionatului Mondial din Italia, cu Elveția. Grațian Sepi și Ștefan Dobay aduc un avantaj de 2-0, gazdele egalează în ultimul sfert de oră, iar pe teren se termină 2-2. Rezultatul avea să fie schimbat mai târziu la masa verde, în favoarea Elveției. În linia de doi fundași a tricolorilor stau Emerich Vogl și un arădean de la Venus București, Gheorghe Albu.

Ani mai târziu, Albu avea să numească tocmai acea după-amiază drept cea mai bună a lui la națională. „Cred că cel mai bun joc al meu a fost cel contra Elveției, din 1933”, i-a spus el gazetarului Octav Luchide, potrivit unui portret publicat de Sportarad. În aceeași discuție, își amintea de colegul de lângă el: „Calmul și clarviziunea lui Vogl, căpitanul echipei naționale, mi-au ajutat și mie într-o largă măsură să mă comport bine în jocurile reprezentativei.”

Un fundaș din Arad

Gheorghe Albu s-a născut în 1909, la Arad. RomanianSoccer.ro și National Football Teams îl trec în orașul de pe Mureș, iar fișa lui începe cu AMEFA Arad, clubul la care a jucat din 1924. Spre sfârșitul anilor ’20 a trecut la Gloria CFR Arad. Gloria a ajuns în 1930 în finala campionatului, pierdută cu 0-3 la București, pe 8 iunie, în fața lui Juventus București.

Postul a fost același toată cariera: fundaș, pe partea stângă. Lucrarea profesorilor Cornel Manolescu și Nicolae Gonț Topor despre internaționalii României, preluată de site-ul Fotbaliști Români, îl descrie drept un fundaș stânga „robust, sobru și precis în intervenții”.

Debutul și seria de la națională

Albu a debutat la națională pe 10 mai 1931, la București, încă jucător al Gloriei, într-un 5-2 cu Bulgaria, în Cupa Balcanică. A urmat o serie lungă: RSSSF notează că a jucat în toate primele 39 de meciuri ale naționalei de după debut, fără ca România să joace vreun meci fără el, până în iunie 1937. Din acea serie i-a lipsit doar un sfert de oră: pe 26 august 1931, la Kaunas, cu Lituania, a intrat în minutul 15 în locul lui Rudolf Bürger, după cum arată și fișa de pe RomanianSoccer.ro. Drumul lui Bürger e spus în portretul lui Rudolf Bürger.

În iunie 1933, pe stadionul ONEF din București, a jucat toate cele trei meciuri ale României din Cupa Balcanică: 7-0 cu Bulgaria, 1-0 cu Grecia și 5-0 cu Iugoslavia. Cu trei victorii și 13-0 la goluri, România a câștigat ediția. În Cupa Central-Europeană pentru amatori, disputată între 1931 și 1934, a jucat în toate cele șase meciuri ale tricolorilor. Ultimul, pe 25 martie 1934 la Pardubice, 2-2 cu amatorii Cehoslovaciei, l-a jucat cu banderola de căpitan, iar România a terminat pe primul loc. Meciul e povestit în portretul lui Adalbert Püllöck.

Venus, primul titlu

În 1933, Albu s-a mutat la București, la Venus. În primul sezon a strâns nouă meciuri și trei goluri în Divizia Națională, cifre egale pe RomanianSoccer.ro și la National Football Teams. Venus a câștigat seria întâi și a jucat finala campionatului cu Ripensia Timișoara, câștigătoarea celeilalte serii. Pe 15 iulie 1934, la Timișoara, Venus a învins cu 3-2, iar pe 22 iulie, la București, cu 5-3. A fost primul titlu de campion al lui Albu.

Lângă el, în apărarea Venusului, juca Lazăr Sfera. Prietenia lor a rămas în amintirile portarului Mircea David, citate tot de Sportarad: „David, Sfera, Albu. Trei nume se contopeau într-unul singur: frăția.”

Trieste, 1934

Între Berna și finala cu Ripensia a venit meciul decisiv al calificării. Pe 29 aprilie 1934, pe ONEF, România a învins Iugoslavia cu 2-1, cu Albu titular, și a mers la turneul final din Italia. Pentru Mondial, în lot au intrat doi jucători ai Venusului, Albu și Sfera. Sfera n-a fost folosit.

Pe 27 mai 1934, pe stadionul Littorio din Trieste, România a jucat cu Cehoslovacia. Echipa a fost aceasta: William Zombory – Emerich Vogl, Gheorghe Albu – Vasile Deheleanu, Rudolf Kotormany, Iosif Morawetz – Silviu Bindea, Nicolae Kovács, Grațian Sepi, Iuliu Bodola, Ștefan Dobay. Dobay a deschis scorul, Antonín Puč a egalat în minutul 50, iar Oldřich Nejedlý a dat golul de 2-1 pentru Cehoslovacia în minutul 67. Albu a jucat toate cele 90 de minute, iar înfrângerea a însemnat eliminarea României din primul tur. După-amiaza de la Trieste e spusă pe larg în portretul lui William Zombory, în portretul lui Emerich Vogl și în portretul lui Nicolae Kovács.

Banderola și ultimul meci, la Praga

După Mondial, Albu a rămas titular în apărarea naționalei încă patru ani. A purtat de multe ori banderola de căpitan, după cum arată fișele de meci de pe RSSSF și de pe RomanianSoccer.ro și lucrarea lui Manolescu și Gonț Topor. A jucat cu Germania la Erfurt și la București, cu Suedia la Stockholm și la București, cu Belgia și cu Ungaria.

Ultima selecție a venit pe 4 decembrie 1938, la Praga, într-un 2-6 cu Cehoslovacia, în Cupa Eduard Beneš. Bilanțul e același la RSSSF, pe RomanianSoccer.ro și la National Football Teams: 42 de meciuri pentru România, între 10 mai 1931 și 4 decembrie 1938, fără niciun gol. La Mondialul din 1938, din Franța, nu a jucat.

Încă trei titluri cu Venus

La club, anii de după Trieste au adus încă trei titluri. Venus a fost campioană în 1936-37, sezon în care Albu a jucat 22 de meciuri, apoi în 1938-39, cu 17 meciuri și trei goluri ale lui, și în 1939-40, când a mai apărut o singură dată. În total, patru titluri de campion, toate cu Venus. În 1937 și în 1939, clubul bucureștean a jucat și în Cupa Mitropa, eliminat de fiecare dată din primul tur.

Plecarea de la Venus, în 1940, e povestită tot de Mircea David, potrivit Sportarad. Potrivit Sportarad, într-o seară la Capșa, Albu le-ar fi spus colegilor: „Pe partea stângă trebuie un om de nădejde, nu numai un nume.” A plecat la FC Craiova, unde a jucat până în 1944.

Antrenor, de la Wrocław la Făgăraș

După retragere, Albu a devenit antrenor. A pregătit FC Craiova și Dermata Cluj în anii de după război, iar pe 14 mai 1950 a stat pe banca naționalei la Wrocław, într-un 3-3 cu Polonia, în fața a 60.000 de spectatori, potrivit RSSSF. RSSSF și RomanianSoccer.ro îl trec deopotrivă antrenor al României în acel meci.

A urmat UTA, în 1952, apoi Textila Sfântu Gheorghe, Foresta Fălticeni, AMEFA și Vagonul Arad. În 1964 s-a stabilit la Făgăraș, unde a lucrat cu copiii și juniorii de la Chimia. Gheorghe Albu a murit pe 26 iunie 1974.

Ce rămâne

Din cariera lui Gheorghe Albu au rămas în arhive patru titluri cu Venus, 42 de selecții, o Cupă Balcanică și o Cupă Central-Europeană pentru amatori câștigate cu naționala și 90 de minute la Trieste, în primul tur al Mondialului din 1934. La Berna, în meciul pe care el însuși l-a socotit cel mai bun, a jucat lângă Vogl. Drumul celorlalți tricolori de la Mondialele din anii ’30 continuă în seria noastră de portrete, de la Corneliu Robe, coleg cu el la Pardubice, până la portarii de la Trieste.

Surse: RomanianSoccer.ro – Gheorghe Albu; RSSSF – Gheorghe Albu, meciurile la națională; National Football Teams – Gheorghe Albu; RSSSF – jucătorii României la turneele finale; RSSSF – naționala României 1930-1939, fișele meciurilor; RSSSF – naționala României 1950-1959; RomanianSoccer.ro – naționala în 1931, 1933, 1934, 1938, 1950; RSSSF – Cupa Balcanică; RSSSF – Cupa Central-Europeană pentru amatori 1931-1934; RSSSF – campionatul României 1933-34; RomanianSoccer.ro – Divizia A 1933-34; RomanianSoccer.ro – Divizia A 1929-30; RSSSF – campioanele României; RomanianSoccer.ro – Venus București; RSSSF – Cupa Mitropa 1937, 1939; Fotbaliști Români – Albu Gheorghe; Sportarad – „Povestea lui Gheorghe Albu, arădeanul căpitan la națională”.